Nr. 5088/VIII /3 /2024 28.05.2024
COMUNICAT DE PRESĂ
Parchetului de pe lângă
Tribunalul Gorj aduce la
cunoștința opiniei
publice următoarele:
Lucrători de poliție
din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice
Gorj și altor
structuri din cadrul Inspectoratelor
de Poliție Județene Gorj,
Olt și Argeș, sub
supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,
au efectuat în dimineața zilei de 28.05.2024 percheziții domiciliare la un număr de 6 locații, situate pe raza localităților
Motru din județul
Gorj, Caracal din județul Olt și Bradu
din județul
Argeș, într-un dosar având ca obiect săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală în formă
continuată, prevăzută de art. 9 al.1 lit.b din Legea nr.
241/2005, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal.
În cauză se fac cercetări cu privire
la două persoane, după cum urmează: suspectul W.Y., cetățean
chinez, administrator al SC T
S
SRL; suspecta
persoană juridică SC T
S
SRL, cu
sediul social în municipiul Caracal, județul Olt și unicul punct de
lucru declarat în municipiul Motru, Piața Centrală.
Organele de urmărire penală au
fost sesizate în cauză în luna
aprilie 2024 de către Agenția Națională de Administrare
Fiscală, urmare a unui control efectuat de inspectorii antifraudă la punctul de
lucru al societății comerciale suspecte în cauză,
situat în municipiul Motru, societate prin
care se derulează activități
de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu
vânzare predominantă de produse nealimentare.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că în perioada
01.07.2023-31.12.2023 reprezentanții societății comerciale suspecte
nu au înregistrat în totalitate în evidențele contabile veniturile
obținute din activitățile comerciale derulate prin punctul de lucru,
nefiind evidențiată suma de 1.669.855,39 lei.
Ca urmare a acestei fapte, a fost prejudiciat
bugetul consolidat al statului cu suma de 476.975 lei, din care TVA - 317.272
lei, impozit pe venitul microîntreprinderilor - 2.115 lei și impozit pe
profit-157.588 lei.
Diferența constatată, în
cuantum de 1.669.855,39 lei dintre veniturile evidențiate în
documentele contabile ale societății și
veniturile reale obținute de societate a fost stabilită ca urmare a identificării
unei discrepanțe între sumele înregistrate ca vânzări pe casele de marcat
fiscale instalate la punctul de lucru al societății
ce s-au regăsit ulterior în evidența contabilă și respectiv veniturile
înregistrate în programul informatic de gestiune, denumit ,,GestSel,
ce deservea casele de marcat, program ce înregistrează toate vânzările
efectuate, ținând și evidența stocurilor existente la punctul de
lucru.
Cercetările continuă, pentru
stabilirea adevărului pe bază de probe în
cauză urmând a fi dispuse măsuri
legale, ce vor fi aduse la
cunoștința
opiniei publice pe parcursul urmăririi penale.
Facem totodată precizarea că punerea
sub învinuire a unei persoane
suspecte, reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură
penală, care însă nu este în măsură să înfrângă prezumția
de nevinovăție de care beneficiază în continuare
persoanele suspecte.
PRIM PROCUROR,
Ciobanu Cristina-Mihaela
CCM/ZM