Nr. 4988/VIII/3/2022 27.05.2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, începând cu data de 26.05.2022, orele 22:00, a patru suspecţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal şi tortură, faptă prevăzută de art. 282 alin. 1 lit. a Cod penal.
Se reţine de procuror că în seara zilei de 20.05.2022, în intervalul orar 21:00 – 23:00, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, alcătuind o echipă de intervenţie, având-o în custodie pe persoana vătămată D.C., cercetată la momentul respectiv în calitate de făptuitor, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au fost solicitaţi să acorde sprijin lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci şi însărcinaţi să asigure escorta persoanei vătămate.
Se arată că deşi nu s-au confruntat cu o opoziţie a victimei, atât în autospeciala aparţinând M.A.I., cât şi în incinta sediului Poliţiei Oraşului Novaci, suspecţii au exercitat acte de violenţă asupra acesteia, în timp ce se afla încătuşată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălţate cu ghete tip bocanc şi baston tip tomfă, atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât şi la nivelul braţelor şi spatelui, producându-i multiple fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Se mai reţine de procuror că în exercitarea actelor de violenţă suspecţii au urmărit să producă persoanei vătămate D.C. suferinţe fizice de o mare intensitate în scopul obţinerii de informaţii de la aceasta, respectiv pentru a afla locul în care persoana vătămată ascunsese autoturismul implicat în săvârşirea infracţiunii de ultraj, având în vedere că persoana vătămată D.C. condusese anterior lucrătorii de poliţie în alte locaţii decât cea reală.
Cercetările continuă, fiind efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul Compartimentului de Control Intern şi Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni în împrejurările descrise, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.
Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, dar această acţiune a procurorului nu este în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte.
PRIM PROCUROR,